Diana Guja
Săptămâna trecută, Parlamentul European a votat o rezoluție prin care se cere ca Moldovei să i se acorde statut de țară-candidată la Uniunea Europeană. E un mare succes și, în alte timpuri, ar fi un motiv de bucurie și celebrare. Înțelegem, însă, că războiul de la hotar nu ne dă răgaz, dar mai ales, drept moral să vorbim despre acest eveniment ca despre ceva ce ne-a reușit absolut pe cont propriu și ceea pentru ce am putea fi mândri, ca fiind rezultatul muncii noastre dedicate.
Am visat și visăm la Uniunea Europeană ca la ceva ce ne va salva. După marii salvatori de după 89 încoace, care, desigur, ne-au dezamăgit, Uniunea Europeană a înglobat în sine toate caracteristicile unui salvator perfect și, cel mai important, care n-are cum să ne dezamăgească.
Mai mult de jumătate din populația Republicii Moldova ar opta pentru aderarea la UE.
Pentru o bună parte moldoveni, aderarea la Uniunea Europeană s-ar egala poate doar cu a doua pogorâre a lui Isus - odată în UE, Moldova va fi mântuită în vecii vecilor și toate chinurile, toată sărăcia, drumurile proaste, transportul public vetust și dezorganizat, funcționarii corupți, toți vor dispărea ca ciuma bubonică. Odată și pentru totdeauna.
Așa cum de fiecare dată când apărea vreun erou național ne așteptam ca acesta ne va înlătura toate dificultățile vieții printr-un gest elegant al baghetei sale magice (pe care cu siguranță o are), așa și acum vrem să credem și să sperăm că e suficient să fim acceptați în marea familie europeană și viața noastră se va schimba. Spre bine, se înțelege.
Dar nu e chiar așa. Trebuie să fim pregătiți că la primul povârniș care va apărea în calea noastră europeană, netedă și lucioasă, vom începe să ne îndoim de visele și aspirațiile noastre și, mai ales, de calitatea și efectele terapeutice ale Uniunii Europene.
Cât de conștienți suntem că UE este, în primul rând, despre efortul nostru de a face ca lucrurile să meargă în direcția potrivită, și nu despre cum UE va veni să ne scoată din mocirlă?
De când moldovenii au început să circule liber prin Europa, având posibilitatea să vadă cum funcționează statele europene, cum conviețuiesc diferite grupuri sociale, cum se respectă legile la nivel național și regulile la nivel comunitar, am tot auzit istorii pline de exaltare despre cât este de eficient totul la ei și cât de mult ne-ar plăcea să vedem aceleași lucruri la noi. Asta, însă, exact până în momentul în care interacționăm cu țara noastră.
Din obișnuință, confort, lene chiar, alegem să nu schimbăm nimic în felul în care trăim în Moldova. Chiar dacă admirăm onestitatea și transparența birocrației europene, fiind acasă preferăm să căutăm scurtături, prin sunete la cumetri, care știu pe cineva unde trebuie, prin plicuri cu mulțumiri, iar uneori prin certuri la ghișeuri și reglări de conturi.
Vrem ca la ei, dar să continuăm să ne purtăm ca la noi.
Să respectăm doar legile care ne convin, să acceptăm doar oamenii care ne plac, să punem masca civilizației doar acolo unde vrem.
Uniunea Europeană nu ne va salva. Lucrurile stau invers - ca să fim primiți în Uniunea Europeană trebuie să începem să ne salvăm. De pe-acum. Să arătăm că putem trăi civilizat și onest, că nu suntem niște barbari, gata să distrugă tot ce le este străin, că suntem stabili și consecvenți, că suntem gata să lucrăm mai mult și mai bine, că avem răbdare - la ghișeu, dar și în procese mai complexe și de lungă durată, că înțelegem democrația și supremația legii.
