După ce a estimat că dificitul bugetar ar putea crește la 20 de miliarde de lei, prim-ministrul Ion Chicu enumeră și sursele din care se planifică acoperirea sumei. Se planifică mărirea numărului de privatizări, dar și atragerea fondurilor printr-un nou acord cu FMI. Declarațiile au fost făcute la prima conferință de presă din perioada pandemiei.
O parte din bani se așteaptă de la UE
„Contăm pe 100 de milioane de euro – asistență macrofinanciară de la UE, anunțată nu demult și aprobată de Parlamentul European săptămâna trecută. Asistența va veni în două tranșe a câte 50 de milioane. Prima tranșă e anunțată pentru iunie-iulie, și așteptăm peste câteva zile să primim proiectul acordului. Iar ce-a de-a doua tranșă ar urma să vină la sfârșitul anului”, spune Chicu.
Alte sume, din asistența macrofinanciară curentă, privatizări și emisii de valori imobiliare
„Continuăm să sperăm că vom lua tranșa a doua din asistența macrofinanciară curentă de 30 de milioane. Totodată, luăm în calcul emisii suplimentare de valori imobiliare de stat, ce vor fi plasate pe piața internă. Și luăm în calcul emiterea eurobondurilor pe piețele financiare internaționale”, a menționat premierul.
Totodată, drept sursă pentru acoperirea deficitului bugetar vor servi și banii veniți din privatizări. „Sperăm că vom putea avansa pe acest aspect, deși există riscuri. Acum în buget avem prevăzuți 700 de milioane de lei pentru privatizare, dar facem evaluare și a altor active ce ar putea prezenta interes”, a subliniat prim-ministrul.
Noi negocieri cu FMI pentru un acord de finanțare
„La sfârșitul lunii mai începem negocierile cu FMI pentru următorul program pentru 3-4 ani. Sperăm pe parcursul verii să finalizăm aceste negocieri, iar în septembrie-octombrie poate să semnăm un nou acord. Acolo de regulă, când se îndeplinesc toate condițiile, mai vine o sumă oarecare de bani”, a spus Ion Chicu.
„Sunt mai multe surse în vizor pentru a găsi acești bani, deși sarcina nu este ușoară. Dar niciodată în istoria R. Modova sarcina de a găsi bani nu a fost simplă”, a punctat premierul.
Amintim că premierul Ion Chicu a estimat că deficitul bugetar ar putea crește de la 16,2 miliarde de lei la 20 de miliarde. Aceasta după ce a făcut o analiză a sumelor încasate la bugetul de stat înainte și după instituirea stării de urgență în țară.
Vezi și aceste știri

Chicu: Prognozăm un deficit bugetar mai mare de 20 de miliarde de lei

Cu sau fără creditul rusesc, au fost găsiți bani pentru drumuri. Chicu: Vor fi repartizate mijloacele pentru proiectul „Drumuri bune pentru toți”
